Creditele în euro: de ce sunt mai păguboase decât împrumuturile în lei și ce-i așteaptă pe românii datori, în 2023

de: Mădălina Bahrim
02 11. 2022

2022 este anul exploziei dobânzilor pe care populația și firmele le plătesc la împrumuturile contractate de la instituțiile ce oferă finanțare. Din nefericire pentru debitori, o situație foarte delicată o regăsim în cazul celor ce au ales să se îndatoreze în euro. 2023 aduce provocări și poveri financiare și mai mari decât anul curent.

Am asistat cu toții la creșterea costului ratelor la bănci, pe fondul scumpirii dobânzilor. Auzim aproape zilnic în cadrul buletinelor de știri, sau citim pe internet, despre cum oamenilor le este din ce în ce mai dificil să-și plătească ratele. Cauza o reprezintă scumpirile dobânzilor. Cei ce au avut drept opțiune dobânda fixă și au refuzat-o, nu au astăzi nicio garanție a stabilității costului, fiind expuși volatilității, iar volatilitatea este literă de lege în această perioadă.

De ce? Fiindcă ne confruntăm, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene și zonei euro, cu o inflație foarte agresivă. La noi în țară, de exemplu, rata anuală a inflației este de 15,9%, în septembrie, conform datelor oficiale publicate de Institutul Național de Statistică. La nivel internațional, inflația a atins, de asemenea, niveluri record pentru ultimele decenii.

De ce au explodat dobânzile și care e explicația pentru ratele din ce în ce mai scumpe

În fața unei inflații atât de puternice, băncile centrale au o armă principală, al cărei nume este dobânda. Bancherii majorează dobânzile în vremuri inflaționiste, iar băncile comerciale preiau șocul și majorează și ele dobânzile pe care le percep de la clienții lor, adică de la populația și firmele ce le trec pragul și le cer împrumuturi.

De asta avem astăzi parte de rate din ce în ce mai scumpe. După cum punctam încă de la începutul acestui material, o situație delicată o regăsim în cazul creditelor în euro.

Sute de mii de români au optat pentru a se împrumuta în moneda unică europeană, iar decizia este una ce le va aduce multe pagube în viitorul apropiat.

Banca Centrală Europeană (BCE) tocmai a aplicat, săptămâna trecută, o creștere a dobânzii de referință, cu 75 de puncte de bază. Scumpirea se resimte deja, începând cu data de 2 noiembrie!

Acest lucru înseamnă, pe scurt, rate mai scumpe pentru românii ce au de rambursat credite în euro.

Din nefericire pentru ei, tendința de scumpire a dobânzilor va persista și anul viitor, ceea ce înseamnă că oamenii vor avea de plătit rate din ce în ce mai scumpe.

De ce e bine să fugi de creditele în euro, mai ales în 2022 și 2023

În fapt, creditele în euro sunt, în această perioadă, mult mai periculoase decât cele în moneda națională, influențate de ROBOR sau IRCC.

De ce?

Fiindcă, pe de-o parte, Euribor (indicele similar ROBOR și IRCC, pentru creditele în euro) va continua sa crească și în 2023, pe măsură ce BCE a anunțat deja că va continua să înăsprească politica monetară.

Pe de altă parte, specialiștii în economie avertizează că, dacă tu-ți câștigi banii într-o altă monedă, e contraindicat să iei credit în euro.

Nu doar că depinzi de evoluția Euribor, dar poți pierde bani și pe altă parte, din cauza volatilității cursului valutar.

„Consumatorii pot contracta credite atât în lei, cât și în valută, dar diferă condițiile de acordare a împrumuturilor (avansul și gradul de îndatorare). Dobânda la creditele în euro se calculează în funcție de Euribor + marja băncii, la care se adaugă riscul valutar.

82,4% dintre creditele la care fac referire cererile de conciliere adresate CSALB sunt în lei (aproape dublu față de 2019, când ponderea creditelor în lei era de 42%). Se observă o reducere importantă a problemelor apărute la creditele în CHF (5,7% în 2021 față de 25% în 2019) și Euro (9,4% în 2021 față de 28% în 2019). Motivul poate fi conversia în lei a majorității creditelor în monedă străînă, demersurile directe ale consumatorilor și băncilor, precum și activitatea de conciliere din ultimii ani, care au rezolvat o mare parte din problemele acestor împrumuturi”, explica specialiștii CSALB.

“Moneda creditului să fie întotdeauna moneda în care tu îți câștigi veniturile; dacă tu câștigi lei, îți vei face creditul în lei, dacă ai venituri în străinătate, poți să îți faci și într-o altă valută. De ce spun că este important să îți faci în moneda în care îți câștigi veniturile? Pentru că altfel vei fi nevoit în fiecare lună să schimbi valută pentru a-ți plăți creditul și ai acest risc de curs valutar care poate să crească”, spune Irina Chițu, analist financiar Finzoom.ro.

Conform calculelor experților Finzoom, iată cum arata evoluția costului ratelor lunare pentru un CREDIT de 50.000 de euro, luat pe 30 de ani, în funcție de scumpirile Euribor din ultima perioadă:

-EURIBOR 1,57 – 286 EURO

-EURIBOR 0,23 – 246 EURO

-EURIBOR -0,44 – 226 EURO.

Tocmai de aceea, dacă nu ai contractat încă un credit în euro, ar fi bine să te gândești de cel puțin două ori, înainte de a lua o decizie.

Gândește-te de două ori înainte de a te împrumuta, dacă nu ai făcut-o deja

Dacă ai deja un contract de împrumut în derulare, știi deja ce înseamnă recenta majorare pe care Banca Centrală Europeană a aplicat-o dobânzilor.

În cazul în care consideri că aceste avertismente sunt alarmiste și speri că dobânzile nu vor mai crește, ești invitat să citești cea mai recentă declarație a șefei Băncii Centrale Europene, care tocmai a anunțat că va continua să facă tot ce e necesar pentru a tempera scumpirile. Cu alte cuvinte, cu orice sacrificiu economic (inclusiv dobânzile mari), BCE va continua să înăsprească politica monetară, chiar dacă aceste măsuri ne pot salva de la inflație și pot arunca economiile din zona euro în recesiune.

„Mandatul nostru este stabilitatea preturilor si trebuie sa il atingem utilizand toate instrumentele de care dispunem. Suntem decisi sa facem tot ce este necesar pentru a readuce inflatia inapoi la tinta noastra de 2%”, a declarat, zilele acestea, presedintele BCE, Christine Lagarde, intr-un interviu publicat marti pentru portalul de stiri Delfi Bizness, publicat si de Reuters.

Pe de altă parte, nici pentru românii care au credite în lei nu vin vremuri foarte bune. Valentin Tataru, economistul sef al ING Bank, anticipează ROBOR la trei luni – în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabila închide anul curent la valoarea de 8,29% pe an!

„Credem evoluția Robor 3 luni reflecta creșterea dobânzii cheie, dar nu într-o măsură proporțională. Vedem Robor 3 luni încheind anul în jur de 8.20%. Probabil mai semnificativa decât dobândă cheie fi situația lichidității din piață monetara, unde deocamdată BNR își menține controlul ferm. Credem finalul de an ar putea veni cu o ușoară îmbunatățire a situației lichidității pe fondul unei execuții bugetare mai accelerate, dar este puțin probabil revenim la un surplus consistent și permanent într-un viitor apropiat”, explica specialistul.